COMUNICAT DE PRESĂ

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a participat astăzi la ceremonia de dezvelire și la slujba de sfințire a Monumentului Eroilor de la Catedrala Ortodoxă în Sighișoara, ridicat în cinstea eroilor sighișoreni care și-au jertfit viața în Primul Război Mondial.

Evenimentul a debutat cu acordarea onorului gărzii militare, urmat de slujba de sfințire, un moment cultural artistic, și s-a încheiat cu o paradă militară.

”Trăim clipe emoționante aici, la sfințirea Monumentului ridicat în memoria militarilor români care și-au dat viața pentru ca România să fie ceea ce este. În 1916, România ieșea din neutralitate, iar în anii următori, au avut loc marile bătălii, inclusiv cele de la Mărăști, Mărășești și Oituz, iar peste 330.000 de militari români și-au dat viața, s-au jertfit pentru a crea premisele Marii Uniri din 1918. Marele vis al românilor s-a realizat la 1 Decembrie 1918. Noi, cei de astăzi, suntem datori să apreciem jertfa și efortul pe care românii l-au făcut de sute de ani, pentru a fi împreună, pentru a fi puternici, pentru a fi o voce în lume. Vreau să îl felicit pe domnul primar pentru faptul că a depus un proiect eligibil la Ministerul Culturii, care a și fost finanțat, o parte de la Ministerul Culturii, o parte din bugetul local. Poate că în acest an, în anul Centenarului, ar trebui să ne certăm mai puțin, să realizăm că numai uniți putem fi puternici, să fim respectați și ascultați de comunitatea internațională. În aceste zile, în întreg județul Mureș, sunt organizate ample activități dedicate Centenarului Marii Uniri. Printre cele mai importante sunt cele care țin de reabilitarea și construcția monumentelor, care să dăinuie peste veacuri și, mai ales, să sădească în conștiința celor tineri responsabilitatea, patriotismul și dragostea față de patrie”, a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

Informații suplimentare

Monumentul are o înălțime de aproape 4,5 metri, o greutate de aproximativ 8 tone, și a fost realizat de un sculptor din Simeria.
Cea mai mare parte a lucrărilor a fost finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, prin Programul Centenar, care a alocat suma de 50.360 de lei.

 

Biroul de presă al Instituției Prefectului
Județul Mureș

 

GALERIE FOTO