COMUNICAT DE PRESĂ

Peste 150 de persoane au răspuns prezent sâmbătă, 21 septembrie 2019, în localitatea Balda din județul Mureș, la aniversarea lui Teodor Iclodan, veteran de război, care, în 12 noiembrie, împlinește frumoasa vârstă de 100 de ani.

Prefectul județului Mureș, Mircea Dușa, a fost alături de sărbătorit și familia sa, în semn de respect și recunoștință pentru sacrificiul și dăruirea de care a dat dovadă Teodor Iclodan pentru țara și poporul său.

”Nu-ți este dat de multe ori în viață să participi la o ceremonie în care să venerezi un veteran de război care împlinește 100 de ani. În județul Mureș mai avem 90 de veterani de război, dintre care 3 împlinesc în acest an 100 de ani și mi-am exprimat dorința, și ca fost ministru al Apărării, să particip la ceremoniile pe care le organizăm cu această ocazie. Sunt fericit că românii apreciază militarii și veteranii de război, iar astăzi au fost prezenți peste 150 de oameni care și-au prezentat omagiul unui simbol al Armatei Române. Veteranii de război sunt legende vii ale istoriei României, sunt cei care și-au pus în pericol viața pentru ca România să fie astăzi întreagă, și am vrut să-i urez la mulți ani, sănătate și, încă o dată, să îmi exprim respectul pentru faptul că și-a pus viața în pericol, atunci când țara i-a cerut-o” a declarat prefectul județului Mureș, Mircea Dușa.

Biroul de presă al Instituției Prefectului
Județul Mureș

 

GALERIE FOTO