Lucrările la Autostrada A3 şi Centura Târgu Mureşului, analizate cu ministrul Transporturilor

Prefectul Județului Mureș, Mara Togănel, a participat la o întâlnire cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode şi cu directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Florin Sorin Scarlat.

Întâlnirea s-a concentrat pe verificarea stadiului lucrărilor, pe tronsonul Iernut-Câmpia Turzii al Autostrăzii A3.

„Pe lotul Iernut-Cheţani, stadiul fizic de realizare a lucrărilor este 84,60%, estimarea pentru finalizarea şantierului fiind luna iunie 2020. Situaţia este mai complicată pe lotul Cheţani-Câmpia Turzii, unde avem un progres de numai 31,18%. În aşteptarea deciziei instanţelor de  judecată în privinţa situaţiei juridice a antreprenorului general, s-au căutat soluţiile prin care lucrarea se va putea finaliza până în luna decembrie a acestui an. În aceeaşi întâlnire, am ridicat şi problema Centurii municipiului Târgu Mureş. După ce contractul de execuţie a încetat în 2017, stadiul lucrării fiind de 34,26%, a fost demarată o nouă procedură de achiziţie publică, pentru finalizarea obiectivului.” a declarat prefectul județului Mureș.

La sfârşitul lunii ianuarie, se va anunţa termenul de depunere a ofertelor.