Măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de prezența urșilor în județul Mureș

Prefectul județului Mureș, Mara Togănel a convocat o ședință a grupului de lucru pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de prezența animalelor sălbatice, în special a urșilor, în localitățile din județul Mureș.

La întâlnire au luat parte atât instituțiile care asigură siguranța cetățenilor în astfel de situații, cât și cele de mediu, reprezentanții vânătorilor și alte entități cu atribuții directe în această direcție.

În urma discuțiilor purtate, Instituția Prefectului – Județul Mureș va transmite o adresă către Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor prin care se va solicita aprobarea cotelor de prevenție la urși, pentru a reduce riscul apariției pagubelor și accidentelor.

Totodată, dacă urșii apar în localități se recomandă apelarea numărului unic de urgență 112, pentru ca autoritățile să intervină pentru îndepărtarea animalului sălbatic. De asemenea, atunci când urșii provoacă pagube, gestionarii fondurilor de vânătoare trebuie să întocmească o cerere de derogare pe care să o depună la Agenția pentru Protecția Mediului Mureș. În urma acestei cereri se vor respecta procedurile în vigoare pentru primirea autorizației de recoltare/relocare a animalului sălbatic care provoacă pagube.

În momentul de față autoritățile din județul Mureș sunt gata să intervină în situații de urgență provocate de apariția urșilor în localități, respectând întocmai legea și procedurile în vigoare.