Se prelungește perioada de depunere a cererilor de plată pentru programul Start-Up Nation

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a decis prelungirea cu trei luni a perioadei până la care beneficiarii programului Start-Up Nation pot depune cererile de plată/rambursare aferente dosarelor de finanțare admise în limita bugetului.

Astfel, conform prevederilor Ordinului Ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri nr. 902/23.04.2020, cererile de plată/rambursare se pot depune până cel târziu la data de 28 septembrie 2020.

MEEMA a adoptat această nouă decizie pentru contracararea efectelor economice ale interdicțiilor impuse prin decretarea prelungirii stării de urgență asupra întreprinderilor mici şi mijlocii beneficiare ale programului Start-Up Nation.

Deciziile luate pentru limitarea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 pot avea ca efect neimplementarea planurilor de afaceri și blocarea activității întreprinderilor finanțate prin nerealizarea integrală a achiziției elementelor de cost aprobate prin acordul de finanțare.

Tot ca urmare a acestor decizii, termenul de efectuare a cheltuielilor și de depunere a cererii de eliberare a ajutorului de minimis era insuficient pentru relansarea economiei românești.

Conform art. 6.8 alin (5) din Schema de ajutor de minimis din cadrul  Programului Start–Up Nation, ediția 2018, “În maxim 1 an de la intrarea în vigoare a acordului de finanțare, dar nu mai târziu de 28 iunie al anului următor semnării acordului de finanțare pentru dosarele admise în buget și 15 noiembrie al anului următor semnării acordului de finanțare pentru dosarele admise în afara bugetului și care intră la finanțare în urma eliberării de buget, beneficiarul este obligat să efectueze cheltuielile şi să depună documentația aferentă cererii de plată/rambursare la sediul AIMMAIPE”.

Se menține condiția de maxim 1 an de la intrarea în vigoare a acordului de finanțare.

Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri face mențiunea că perioada stării de urgență nu se ia în calculul termenului de 1 an.