Ziua Unirii – 24 ianuarie 2020

Cei 161 de ani împliniți de la Unirea Principatelor Române în data de 24 ianuarie 2020, au fost sărbătoriți la Târgu Mureș printr-un eveniment solemn, organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş, Garnizoana Târgu Mureș și Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Mureș și al Consiliului Județean Mureș. Sărbătorirea Zilei Micii Uniri a avut la la sediul IPJ Mureș, locul care găzduiește bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

La eveniment au fost prezenți reprezentanții unor instituții marcante din județul Mureș, o parte dintre parlamentarii de Mureș, consilieri locali și județeni, reprezentanți ai structurilor de apărare și ordine publică. Lor li s-au alăturat două grupuri de elevi de la Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza și Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș.

În cadrul cuvântului adresat cu ocazia acestei importante sărbători, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a spus:

“Unirea Principatelor reprezintă dovada că, indiferent de context și  condiții, poporul român găsește calea potrivită pentru a-și atinge obiectivele naționale. Momentul istoric din 1859 și parcursul țării după alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza pot servi ca un bun exemplu.

Fără clarviziunea şi înţelepciunea politică a înaintaşilor noştri, Unirea Principatelor Române nu ar fi fost posibilă. În toate acestea rezidă semnificaţia profundă a unirii: dincolo de orice obiective secundare, deasupra oricăror interese fragmentare trebuie să stea, întotdeauna, expresia interesului naţional.

Cred că avem datoria de a ne apleca mereu asupra trecutului, avem responsabilitatea de a respecta momentele esenţiale care definesc istoria poporului nostru şi avem datoria de a contribui, prin solidaritate, la consolidarea statului roman.

Cred, de asemenea, că vom  ține  minte  că  NU  există viitor BUN fără a avea grijă de prezent!”

După o scurtă slujbă religioasă, discursurile oficialităților și depunerea de coroane de flori la statuia domnitorului, evenimentul s-a încheiat cu o horă a unirii la care s-au alăturat toți cei prezenți.