Comisia de analiză tehnică, la nivelul județului Mureş, în vederea analizării documentațiilor tehnice suspuse procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru anumite proiecte publice și private are în componenţă reprezentanți ai următoarelor instituții:
- Agenția pentru Protecția Mediului Mureș
- Consiliul Județean Mureș
- Inspectoratul Teritorial de Muncă Mureș
- Garda Națională de Mediu-Serviciul Comisariatul Județean Mureș
- Direcția de Sănătate Publică a județului Mureș
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș
- Administrația Bazinală de Apă Mureș
- Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Mureș
- Inspectoratul Județean în Construcții Mureș
- SC Ocolul Silvic de Regim Gheorgheni SA Administrația Parcului Natural Defileul Mureșului Superior și a siturilor Natura 2000, ROSCI0019 Căliman-Gurghiu și ROSPA0033 Depresiunea și Munții Giurgeului
- SC Progresul Silvic Filiala Sibiu SA, Administrația Situl Natura 2000 Sighișoara-Târnava Mare
- Administrația Publică Locală în raza căreia se vor realiza proiectele de investiții sau se vor desfășura activitățile analizate
Agenția pentru Protecția Mediului Mureș va asigura informarea membrilor și organizarea ședințelor Comisiei de Analiză Tehnică.
În funcție de proiectele supuse procedurii de evaluare, la propunerea Agenției pentru Protecția Mediului Mureș, la ședințele de analiză pot fi invitați reprezentanți ai inspectoratelor teritoriale silvice, ai direcției pentru agricultură județene, ai unor structuri responsabile în furnizarea de utilități și servicii publice, administrarea parcurilor și grădinilor publice, a siturilor arheologice și monumentelor istorice, ai agențiilor pentru dezvoltare regională, alte instituții și organizații neguvernamentale interesate în proiectele supuse evaluării impactului impactului asupra mediului.