Informare privind catalogul surselor de finanțare pe luna ianuarie 2023

Catalogul surselor de finanțare elaborat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru, conține  programele de finanțare nerambursabilă active, finanțate de Uniunea Europeană și Guvernul României, pentru luna ianuarie  2023.

Ediția lunii ianuarie 2023 a  Catalogului oferă noutăți privind finanțările pentru domeniul culturii, dezvoltarea iluminatului public, construirea de stații de încărcare, prin programe europene și naționale, iar pentru Planul Național de Redresare și Reziliență au fost lansate noi apeluri de proiecte, în cadrul componentelor de Educație, pentru Managementul apei și în domeniul energetic:

  • Finanțări disponibile pentru dezvoltarea iluminatului public, construirea de stații de încărcare și alte domenii de investiții, regăsiți în rubrica dedicată Autorităților Publice Locale.
  • În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență au fost lansate apeluri noi de finanțare pentru sprijinirea digitalizării unităților de învățământ, sprijinirea digitalizării IMM-urilor, extinderea sistemelor de apă și canalizare pentru diverse categorii de UAT.
  • Sprijin pentru producătorii de tomate prin Programul de susținere a producției de tomate în spații protejate pentru 2023.
  • Noi oportunități pentru proiecte culturale, prin programele RO-Cultura sau Europa Creativă.

În catalog există secţiuni despre:

  • Finanțare Nerambursabilă prin PNRR
  • Finanțare Nerambursabilă pentru Societăți Comerciale
  • Finanțare Nerambursabilă pentru Autorități Publice Locale
  • Finanțare Nerambursabilă pentru ONG
  • Finanțare Nerambursabilă pentru Universități

Pentru a consulta catalogul, puteți accesa link-ul:  http:// http://www.adrcentru.ro/catalog-surse-finantare/