De Ziua Națională a României, prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a acordat cea mai prestigioasă distincție a județului Mureș, Fibula de la Suseni și Diploma de Excelență unor personalități mureșene care au avut activități cu un impact important în comunitatea mureșeană, dar și în societatea românească.
Laureații Fibulei de la Suseni 2022 sunt:
Paula Rusu – jurnalist și activist pentru drepturile pacienților cu tuberculoză;
Rareș Cojoc -sportiv de performanță, numărul 1 mondial la dans sportiv, secțiunea standard, în anul 2022;
Magda Bercea – Directorul Filialei Crucea Roșie Mureș;
Ioan Husar – jurnalist, președinte și redactor șef Cuvântul Liber;
Zaharia Kézdi Erzsébet Iringó – medic primar boli infecțioase;
Aurelian Grama – jurnalist, director fondator Transilvania Business.
“În primul rând, mă bucur să vă pot saluta pe toți cei prezenți și să vă urez La Mulți Ani de Ziua Națională a României. Pentru al 3-lea an consecutiv, am onoarea de a înmâna cea mai importantă distincție a județului Mureș, o formă de recunoștință pentru carierele unor oameni excepționali. Dragi laureați ai Fibulei de la Suseni, vă felicit în numele mureșenilor, pentru tot ceea ce ați făcut în carierele dumneavoastră. Suntem recunoscători pentru faptul că ați contribuit la imaginea județului Mureș și cred că reprezentați stâlpi de încredere pentru comunitatea noastră. La fel ca și în anii trecuți, Fibula de la Suseni este și despre echipele care au stat în spatele dumneavoastră. Felicitări tuturor!” a afirmat prefectul județului Mureș, Mara Togănel, în cadrul evenimentului.
Sportiv de performanță, Rareș Cojoc a ajuns în anul 2022 în topul clasamentului mondial la dans sportiv, secțiunea standard. După 25 de ani de carieră, Rareș Cojoc a obținut alături de partenera sa, Andreea Matei, în anul 2022, cel de-al 20-lea titlul de campion național al României la dans sportiv.
De numele mureșencei Paula Rusu se leagă Legea Tuberculozei, aceasta fiind persoana care a promovat și susținut proiectul de lege până când acesta a devenit realitate. Eforturile sale au avut ca rezultat o lege a tuberculozei de care au beneficiat toate persoanele cu această afecțiune de pe întreg terioriul țării. Paula Rusu este un jurnalist recunoscut în România, activând la cele mai importante televiziuni naționale timp de 16 ani. Este trainer de comunicare, moderator, blogger și activist pentru sănătate.
Anul 2022 a adus o provocare majoră pentru Societatea Națională de Cruce Roșie din România. Criza refugiațiilor din Ucraina a necesitat o reacție umanitară rapidă, colaborare cu instituțiile și societatea civilă. În calitate de coordonator al echipei Crucea Roșie Mureș, Magda Bercea a gestionat o serie de acțiuni cu impact pentru refugiații ucraineni care au ajuns în județul Mureș, dar și pentru cei care, aflați în Ucraina, au primit un sprijin prin donațiile colectate de către voluntarii Crucea Roșie.
Perioada recentă a forțat o serie de publicații mass media să facă trecerea de la presa tipărită la cea online. Unul dintre promotorii presei print din județul Mureș este Aurelian Grama, jurnalist și director fondator al grupului Transilvania Business. Echipa condusă de Aurelian Grama reușește să mențină zilnic standardele de informare corectă și obiectivă prin cotidianul Zi de Zi, iar la nivel național județul Mureș se poate mândri cu un produs extrem de apreciat de mediul de business și mediul administrativ: Transilvania Business. Prin eforturile sale, Aurelian Grama coordonează o echipă care a depășit de fiecare dată provocările întâmpinate de media locală, fiind un reper al informației rapide și corecte, mereu în sprijinul mureșenilor.
Jurnalist al județului Mureș de peste 6 decenii, Ioan Husar a scris pentru oameni și despre oameni. Și-a început cariera de jurnalist la Târgu Mureș în urma unei sancțiuni primite în anii ’60 pentru că a refuzat o importantă funcție în stat. De atunci și până în prezent, a rămas fidel cotidianului mureșean ”Cuvântul liber”, reușind să conducă de-a lungul timpului echipe care au adus de fiecare dată în atenția publică informații corecte, complete și verificate. Ioan Husar este președintele societății Cuvântul Liber și totodată redactor șef al uneia dintre publicațiile românești de tradiție din județul Mureș.
Doamna dr. Zaharia Kézdi Erzsébet Iringó este medic primar boli infecțioase la Clinica de Boli Infecțioase I din Târgu Mureș. Eforturile doamnei doctor în lupta cu pandemia de coronavirus sunt recunoscute atât de către colegii domniei sale, cât și de comunitate. În fiecare zi de activitate, domna doctor Zaharia Kézdi Erzsébet Iringó dovedește că, pe lângă investițiile în infrastructura medicală, valoarea dată de resursa umană a unei instituții spitalicești este vitală.
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a acordat celor 6 laureați DIPLOMA DE EXCELENŢĂ şi distincţia „FIBULA DE LA SUSENI”, în semn de înaltă prețuire pentru activitatea profesională prestigioasă, aportul la promovarea județului Mureș, precum și pentru modul inovativ de abordare a proiectelor de succes.