Informare privind catalogul surselor de finanțare pe luna martie 2023

Ediția lunii Martie – 2023 a Catalogului oferă noutăți privind finanțările oferite prin Programul Regiunea Centru, dar și pentru domeniul cooperării teritoriale europene, iar prin Planul Național de Redresare și Reziliență au fost prelungite apeluri de proiecte, în cadrul componentei 13 Reforme sociale:

ADR Centru a avut în dezbatere publică primele Ghiduri ale solicitantului pentru următoarele domenii: dezvoltarea mobilității urbane durabile în municipiile reședință de județ, sprijinirea reabilitării energetice în clădirile publice, creșterea relevanței învățământului universitar regional, precum și modernizarea infrastructurii rutiere de importanță regională. Le puteți regăsi în rubrica dedicată Autorităților Publice Locale – Ghiduri supuse consultării publice – APELURI NELANSATE, dar și în rubrica dedicată Universităților.

Fundația Pădurea de Mâine a dat startul, începând cu 1 martie 2023, la programul „Comunitățile Pădurii de Mâine”, ce vizează activități de împădurire în România și promovarea gestionării responsabile a pădurilor. Le puteți regăsi în rubrica dedicată Autorităților Publice Locale.

S-a deschis apelul de proiecte pentru 2023 pentru finanțările de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor de pretutindeni, persoanele fizice autorizate sau persoanele juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate pot trimite cererile de finanțare și documentele prevăzute în Ghidul de finanțare 2023. Le puteți regăsi în rubrica dedicată ONG-urilor și Societăților Comerciale.

Apelul privind crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie a fost prelungit până pe 10 aprilie 2023. Le puteți regăsi în rubrica dedicată PNRR

În catalog există secţiuni despre:

  • Finanțare Nerambursabilă prin PNRR
  • Finanțare Nerambursabilă pentru Societăți Comerciale
  • Finanțare Nerambursabilă pentru Autorități Publice Locale
  • Finanțare Nerambursabilă pentru ONG
  • Finanțare Nerambursabilă pentru Universități

Pentru a consulta catalogul, puteți accesa link-ul:  https://www.adrcentru.ro/catalog-surse-finantare/