Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții asocierii de firme constructoare pe șantierul Autostrăzii A3, lotul Chețani-Câmpia Turzii. În cadrul discuțiilor, au fost abordate atât noțiuni care fac referire la termenul de finalizare a lucrărilor, cât și modul în care Instituția Prefectului s-a implicat și poate sprijini în continuare relația cu autoritatea publică locală și instituțiile județene a căror participare este necesară în proiect.
“Se lucrează intens pe lotul Autostrăzii A3 Chețani-Câmpia Turzii. După ce am ținut în permanență legătura cu cei care gestionează proiectul și ne-am implicat în rezolvarea punctuală a problemelor care ne-au fost semnalate, am vizitat și în teren acest obiectiv. M-am întâlnit pe șantier cu reprezentanții Strabag, firma care construiește cei 15,7 kilometri care lipsesc din conexiunea neîntreruptă între Târgu Mureș și Cluj Napoca (prin Gilău). Am discutat despre stadiul lucrărilor, care depășește 50% pentru întreg obiectivul, dar și despre modul în care Instituția Prefectului se implică în relația cu autoritatea locală și instituțiile județene care au anumite roluri în simplificarea etapelor de construcție. M-am bucurat să aud că asocierea Strabag – Geiger este determinată să termine lucrările înainte de termenul contractual, luna august 2024, după ce contractul de execuție a fost semnat în luna octombrie 2022.” a afirmat prefectul Mara Togănel.
Pe șantierul autostrăzii își desfășoară zilnic activitatea aproximativ 600 de muncitori. La momentul rezilierii contractului cu fostul constructor, Straco, stadiul lucrărilor era de 39%, acum acesta depășind 50%. Lungimea lotului este de 15,7 kilometri, constructorul fiind asocierea STRABAG SRL – Geiger Transilvania SRL. Contractul pentru investiția cu o valoare de peste 420 milioane de lei fără TVA a fost semnat în luna octombrie 2022, termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna august 2024.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș