Județul Mureș se confruntă cu un nou Cod Portocaliu de ploi torențiale, valabil astăzi, 5 iulie, între orele 14:00 – 23:00. Administrația Națională de Meteorologie a anunțat averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină de medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă, în județul Mureș vor fi înregistrate cantități de apă cuprinse între 30-40 l/mp și izolat peste 50-70 l/mp.
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel, s-a deplasat astăzi în teren, pe Valea Gurghiului, acolo unde inundațiile din ultimele 24 de ore au afectat drumuri, curți, gospodării și subsoluri ale unor locuințe din localitățile Urisiu de Sus, Urisiu de Jos, Ibănești, Șerbeni, Isticeu, Orșova și Sânmihaiu de Pădure.
“Suntem alături de mureșenii de pe Valea Gurghiului și Valea Beicii, ale căror gospodării au fost afectate de inundații. Autoritățile din județul Mureș sunt la datorie, gata să intervină și în următoarele ore, având in vedere incidența codului portocaliu. Echipele ISU Mureș, Apele Române și primăriile sunt în dispozitiv pentru a interveni la fiecare solicitare. Facem toate demersurile pentru a sprijini primarii, acolo unde avem afectate obiective de infrastructură, dar și persoanele ale căror gospodării au fost inundate. Ca și până acum, am solicitat instituțiilor o mobilizare eficientă pe organizarea comisiilor mixte care vor evalua pagubele.” a afirmat prefectul județului Mureș, Mara Togănel.
Pentru adoptarea comportamentului preventiv și a măsurilor ce se impun în cazul acestor fenomene meteo periculoase, în zonele vizate de codul portocaliu vor fi transmise mesaje de avertizare a populației prin intermediul sistemului Ro-Alert. În urma inundațiilor produse pe Valea Gurghiului și la Beica de Jos nu s-au înregistrat victime și nu a fost necesară evacuarea populației din zonele afectate.
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș