Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo de cod portocaliu de caniculă pentru zilele de 29, 30 iunie și 1 iulie. O mare parte a teritoriului județului Mureș se află sub incidența codului portocaliu, fenomenele vizate fiind un val de căldură persistent și disconfort termic accentuat.
Comitetele locale pentru Situații de Urgență vor asigura surse suplimentare de alimentare cu apă în cazul situațiilor de urgență generate de secetă și vor instrui Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență în vederea intervențiilor și a pregătirii mijloacelor de intervenție pentru sezonul cald. În același timp, comitetele locale vor lua măsuri pentru asigurarea surselor de hidratare pentru populație în zonele aglomerate.
Instituția Prefectului – Județul Mureș și Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Horea” al județului Mureș vă îndeamnă să respectați măsurile recomandate de specialiști într-o astfel de situație (conform platformei fiipregatit.ro):
Limitați expunerea la soare, mai ales între orele 11-18. Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul.
Răcoriți locuința cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau ventilatoare. Aerisiți încăperile dimineaţa devreme sau seara târziu.
Beți multă apă, cel puțin 2 litri/zi. Persoanele care au epilepsie, afectiuni ale inimii, rinichi sau ficat au restricţionare privind utilizarea lichidelor ori au probleme de reţinere a lichidelor, de aceea este necesar să consulte un medic înainte de a creşte aportul acestora.
Mâncați regulat, echilibrat şi uşor (legume și fructe). Evitați consumul de multă sare, zahăr și grăsimi.
Limitați consumul de băuturi alcoolice și cafea/cofeină (conduc la deshidratare rapidă).
Purtați haine uşoare, deschise la culoare, care acoperă cat mai mult pielea.
Protejați-vă ochii purtând ochelari de soare cu lentile colorate din categoria 3 (filtre optice marcate UV 400 de culoare gri, maro sau verde), sau prin intermediul unor ochelari de vedere prevăzuți cu lentile fotocromatice.
Evitați muncile extenuante și exercițiile fizice în partea cea mai călduroasă a zilei (11-18) sau luați pauze frecvente.
Nu lăsați niciodată copiii, bătrânii sau animalele singure în autovehicule închise! Când temperatura unui copil ajunge la 40 de grade, organele interne încep sa cedeze, iar la o temperatura de 41,6 grade poate surveni decesul.
Nu lăsați în mașină obiecte care pot exploda la căldură (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian).
Cum mă poate afecta canicula?
Crampe musculare asociate cu transpirație excesivă, oboseală, sete.
Epuizare termică: crampe musculare, transpiratie excesivă, piele “de găină” (rece, umedă), leșin, amețeală, slăbiciune, greață și vărsături, durere de cap, puls rapid și slab, respirație rapidă și superficială.
Insolația și șocul termic: temperatura peste 40 grade, absenta transpiratiei, piele roșie (caldă, uscată), confuzie, agitație, tulburări de vorbire, delir, convulsii, greață și vărsături, durere de cap, puls rapid și puternic, respirație rapidă și superficială.
Ce trebuie să fac?
Dacă ai simptome de extenuare (vezi mai sus), mergi într-un loc răcoros, fă un duș, bea apă pentru a te rehidrata și măsoară-ți temperatura corpului.
Solicită ajutor medical dacă simptomele se agravează sau persistă. Dacă dumneavoastră sau o altă persoană se confruntă cu hipertermie (creștere anormală a temperaturii corpului), delir, convulsii sau stare de inconștientă, sună de urgență la 112.
– mută persoana într-un loc răcoros, în poziție orizontală cu picioarele ușor ridicate;
– îndepărtează îmbrăcămintea și pune comprese ușor reci pe frunte, la subrațe, gât, mâini și picioare, stropește ușor pielea cu apă la temperatura camerei;
– persoana inconștientă se pune pe o parte;
– nu administrați medicamente!
Cancelaria Prefectului
Instituția Prefectului – Județul Mureș